Salut. Mă numesc Moroșan Sebastian, am 22 de ani și sunt student la Universitatea Politehnica din București, la Inginerie Mecanică, anul 2, grupa 522A. Pe 30 Ianuarie 2020 am susținut examenul la Tehnologii de Fabricație II. Când au fost puse notele online, am observat că fusesem trecut absent, după care l-am sunat pe domnul profesor și l-am intrebat de ce. De atunci, am depus o contestație, rezultatul căreia a fost o întâlnire cu doamna decan. Toate conversațiile, incepând cu primul meu apel către domnul profesor, pot fi descărcate aici. Menționez că nu știam că acel coleg despre care vorbesc în înregistrări avea mai multe prezențe ca mine la cursul respectiv.
Tot ce urmează în acest articol, după sfârșitul acestei fraze, este un pamflet și trebuie tratat ca atare, de asemenea acțiunile oricărei persoane care citește sau nu citește acest articol NU sunt responsabilitatea mea.
Mereu am crezut că ce auzisem despre atitudinea aproape oricui cu cel mai mic dram de autoritate din România era, dacă nu fals, măcar exagerat. Poate era un optimism venit de la faptul că terminasem liceul de ceva vreme și sperasem ca se schimbase ceva măcar puțin, poate era de la faptul că sunt un idealist (copil, după cinici, elaborăm altcândva). Motivul e irelevant deoarece observ că încă există destui căcați cu ochi care cred că un titlu, post sau o anumită vârstă le dă dreptul să aibă niște arfe insuportabile demne de un Cezar. Și aici îl jignesc grav pe Cezar.
Acum, nu sunt atât de naiv încât să cred că nu există idioți sau aroganți pe lumea asta, ba chiar pare că îi atrag într-o anumită măsură. Asta fiind zis, pe cealaltă parte a aceleiași monede sunt de părere că trebuie să existe cineva care să urle în gura mare că ăsta e cazul. Și cum am tot dat de ego-urile astea umflate atât de multă vreme și deocamdată încă trebuie să le suport, uite-mă aici, urlând. Poți să o numești lamentare, sau poți să ai ce opinie vrei. Nu fac decât să spun ce văd. Cât mai tare posibil, pentru că dacă pe mine nu m-ar putea interesa mai puțin ce opinie ai despre mine, pentru cel despre care scriu acum să nu i se acorde respectul de tovarăș de pe vremea unui conducător retardat cu 4 clase e cea mai adâncă rană posibilă. A cărei cauzare îmi dă o stare mai bună decât cele mai noi droguri cu care încearcă elita pedofilă de la Hollywood să se apropie de ceva ce, la un moment dat, putea fi considerat un sentiment.
Dar deviez de la subiect.
În primă ordine de idei, ca să nu editez acest text de n ori după ce îl public, o să fac un future F.A.Q. bazat pe toate întrebările care apar constant oricând par a fi intrigat de chestia asta.
Ce crezi tu că poți să schimbi făcând asta?
Absolut nimic. Nu de asta fac asta. Nu am vreun acces de narcisism să cred că gata, a venit Sebi de la Buzău cu opinia lui și toate rahaturile din România o să se schimbe. Sunt perfect conștient ca nu se va schimba nimic. Scopul este cu totul altul, și anume de a arăta lumea cum o văd. Dacă îți place ce scriu, felicitări, ne-am distrat amândoi. Dacă nu, nu te obligă nimeni să citești. Și mai ales nu să îți dai cu părerea, deși și să iau la pulă orice autist care crede că o să schimb ceva la cum sunt pentru că a scris el un comentariu în ton cu "mda, vezi că oricum nu se schimbă nimic că faci asta și ești prost că încerci" între două ture de labă la colega aia mișto de la școală, muncă etc. m-ar distra.
Iar deviez.
Scriu despre chestii care contează pentru mine. Îmi bat pula grav de orice sau oricine consider că merită, dacă ceva mă oprește pe stradă și mă face să fiu recunoscător că sunt în viață, notez asta și vă zic. Dacă văd ceva care mă umple de furie și mă face să doresc pedeapsa cu moartea în masă, notez și vă zic. Și tot așa. Scopul nu e să schimb ceva, scopul e să vă fac să ascultați. Pentru cine vrea să asculte. Eu vă zic ce văd, câteodată, cum e cazul de față, cu dovezi, că altfel doar debitez tâmpenii.
Pe scurt, sunt un jurnalist de opinie, fără facultate de jurnalism. Cel puțin încă.
Te oftici că ai picat și de asta scrii tot rahatul ăsta.
Am 6 restanțe din sesiunea asta și ăsta e singurul prof cu care am o problemă. Mai încearcă.
Mai bine taci și înduri, că așa dacă văd ăștia articolul te iau la ochi și nu mai scapi de ei.
Din toate lucrurile care mă pot speria pe lumea asta, ce pot face niște aroganți dintr-o instituție care mai există doar din cauza gândirii comuniste de "vezi că dacă nu ai facultate mori de foame" nu e unul din ele. Dacă niște analfabeți funcționali pot ajunge miniștri, eu o să mă descurc.
În continuare, o să vă prezint situația de față și ce s-a întâmplat să mă facă să vreau să scriu asta. Pamflet, cum am mai menționat. După cum am spus și în introducere, am dat un examen, profesorul m-a trecut absent, când l-am sunat să îl întreb care e faza m-a luat cu niște arfe de "cine ești tu să comentezi, bobiță?", după care am luat 4. Arfele per se nu ar fi meritat efortul de a scrie asta, și, cum am zis, nu mă interesează restanțele, că am mai avut și am mai luat. Motivul contestației depuse a fost că unui coleg care a scris cam aceleași lucruri în examen și a fost trecut absent i s-a dat răspunsul "ah, e ok(ironic), ți-am pierdut lucrarea și ți-am pus 6". Ulterior am aflat că motivul a fost faptul că eu nu fusesem decât la un curs de-al domnului profesor, deși din ce ne spusese prezența la curs valora un singur punct din nota finală. După, am depus contestația, cu mențiunea scenariului respectiv, și pe lângă faptul ca lucrarea mi-a fost corectată de același profesor, ceea ce din câte știu eu nu e permis, am primit răspunsul de "lasă, e ok, te descurci tu la restanță".
Și acum știm toți ce s-a întâmplat, și, ca să închei subiectul, o să răspund la întrebarea pusă de atitudinea domnului profesor, cât de clar posibil.
Eu sunt ăla care nu stă și înghite pentru că tu crezi că ți se cuvine respect de la un titlu, muistule. Eu sunt ăla care nu o să te lingă pe tine sau pe oricine altcineva în cur pentru orice. Eu sunt ăla care o să te facă permanent de căcat când ți se urcă la cap că ești mare baștan și ți-o arzi cu fițe de genul lasă, frate, că nu conteaza ce zice ăla sau că am încălcat regulile, că eu sunt șmecher și el e pielea pulii.
Ăsta sunt eu și îmi permit să comentez cât vreau, și nu poți face absolut nimic în legătură cu asta. Nimic care să conteze oricum.
Ca să închei, mai am un singur lucru de spus. Adresat ție, care citești asta. O să scriu chestii care o să te facă să râzi, să plângi, să fii atât de nervos încât să faci un pitbull să pară Buddha, și atât de zen încât să vice-versa. O să mă enervez pe tine, o să râdem, o să plângem, o să urlu și o să șoptesc.
Ce nu o să fac niciodată e să te mint sau să te aburesc. O să îți zic mereu exact ce văd și ce cred despre ce văd. Și nu o să mă aștept să fii de acord.
O să mă aștept să asculți
