Saturday, June 13, 2020

Nu joacă lobotomizatul cum cântă știrile. Ah, stai

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. De asemenea, nu sunt responsabil pentru acțiunile nimănui, indiferent dacă citește sau nu acest articol.

Jur că voiam să scriu despre ceva pozitiv săptămâna asta. Serios, mi se părea că trecuse prea mult timp de la ultima dată când v-am amintit că lumea e mult mai bună decât vi se zice la televizor, pe facebook sau orice alt mediu de comunicare care vrea să vă indice în fiecare săptămână pe ce ar trebui să fiți nervoși sau supărați în săptămâna aia. 

Dar fix în timp ce formulam primele paragrafe, ați început să vă puneți ca proștii poze negre la profil. Așa că acum ce dracului îmi mai rămâne de făcut în afară de a aborda ce s-a întâmplat pe rând?

Primul scandal, și cel mai mare (ca răspândire, nu ca relevanță), Statele Unite ale Americii au luat foc. De ce? Simplu, un arest a fost făcut într-un mod mult prea brutal și nenecesar. Acum, cine mă știe știe deja că disprețuiesc maxim poliția și că îi consider o instituție inutilă, coruptă până în măduva oaselor și care ar trebui trasă la răspundere constant. Acestea fiind zise totuși, văd că lumea e plină de proști care se revoltă de dragul de a se revolta, pentru că nu au nimic mai bun de făcut și pula mea, dă bine să te dai intrigat pe social media pentru puncte de băiat bun care zice ce trebuie.

Da, articolul ăsta e menit să enerveze foarte multă lume. Pentru că m-am săturat să aud handicapați care urmează doar părerile safe date de toate corporațiile și să se comporte de parcă asta le-ar da orice fel de superioritate. Dar înainte să vă zic exact de ce vă consider niște proști fără vreo șansă reală de salvare, hai să vedem exact ce s-a întâmplat, fără vreo opinie a cuiva interpolată cu adevărul.

George Floyd, un american negru cu un cazier destul de colorat, este arestat în Minneapolis. La momentul arestării, avea două afecțiuni cardiace, un nivel toxic de fentanil în corp, și consumase metamfetamine recent. Era de asemenea infectat cu covid-19. Indiferent de ce făcuse, comportamentul polițistului a fost inacceptabil, stând cu genunchiul în gâtul lui până și în momentele în care paramedicii sosiseră și încercau să îl resusciteze. 

Acum, ai putea să urli că vai de mine, polițiștii sunt ultimii rasiști, și că e justificat ce se întâmplă ca reacție la evenimentul ăsta (și la tensiunea rasială care zică-se e permanent prezentă în lumea de azi). Că dacă ai face asta ai fi considerat ultimul tâmpit de oricine cu jumătate de creier e altă chestie. Vezi tu, motivul pentru care sunt atât de nervos e că tu, tot cercul tău de prieteni și toți retardații de pe străzi din America au stricat un motiv perfect de revoltă pentru a servi niște interese. 

Cum? Mă bucur că ai întrebat.

Tony Timpa a fost un om care a fost deținut de poliție. Pentru ce, exact ca în cazul lui George Floyd, nu contează. În timp ce avea un polițist pe spate și nu opunea nici un fel de rezistență, a urlat că îl vor omorî. Și exact asta s-a întâmplat. După ce deja leșinase, un paramedic a venit și l-a injectat cu un sedativ. Și în timp ce murea de la asta, polițiștii făceau glume pe seama lui.

Daniel Shaver a fost un om care a trecut prin aproape tot procesul de arest. Și zic aproape deoarece, în timp ce era în genunchi și implora polițiștii să nu îl omoare, respectând toate indicațiile lor, a fost ciuruit de gloanțe pentru că i se păruse lui officer bobby ăla că lăsase mâinile în jos.

Ah, și dacă te întrebi ce s-a întâmplat cu polițiștii care au făcut asta, absolut nimic. Cel care l-a omorât pe Daniel Shaver a ieșit la o pensie comfortabilă de 31,000 de dolari pe an.

Ți-aș da linkul de twitter unde sunt postate, dar nu știu cât timp vor rămâne postate, așa că le poți descărca frumos de aici. Și ca avertisment, dacă nu ești într-o stare mintală în care să te poți uita la un om împușcat și la altul care se sufocă și moare, nu te uita la ele. Că se vede cam tot. 

Acum, sunt chiar curios de câți dintre voi ați auzit de ăștia doi. Câți dintre voi ați urlat că poliția e incompetentă, câți ar fi ieșit în stradă cu ăia din state dacă ar fi început să distrugă orașe pentru asta, și tot așa. Și sunt absolut convins că pot număra pe degete oamenii care au zis da, frate, am auzit. Pentru că vă enervați doar pe ce vi se spune să vă enervați, când vi se spune să vă enervați, ca niște idioți utili ce sunteți.

Și, ca de obicei, știu ce urmează să zici. Dar Sebi, nu contează faptul că poliția abuzează oameni de orice rasă, protestele astea au loc pentru că ăla era negru.

Deci doar când sunt negrii abuzați de poliție contează și ar trebui să ieșim în stradă, nu? Mi-e scârbă de voi. Și nu, în pula mea, nu sunt un din-ăla cu all lives matter, tot ce încerc eu să vă bag în capul ăla plin de propagandă ieftină e că, dacă nu îi tragem pe ăștia de la conducere la răspundere, ajungem în situația de acum, în care nu contează nici o viață pentru ei decât atunci când servește interesele cuiva. Și revolta din state e dovada perfectă că asta se aplică internațional. La noi Colectiv a fost folosit ca manevră politică de către Dragnea, la ei e folosită moartea cuiva ca manevră politică împotriva administrației curente. Atât. La asta se reduce intrigarea tuturor, toate viețile distruse de tâmpiții care, printre altele, distrug afaceri și deci vieți de negri ca să protesteze rasismul împotriva negrilor(?), cerșirea de atenție care a fost #blackouttuesday, tot. Și toți tâmpiții văd că toată media le spune să se enerveze, se enervează, și dansează dirijați de ce le e dat să vadă și atât. După ce se vor anunța demisiile necesare, nu se va schimba absolut nimic. Polițiștii vor continua să abuzeze de putere, rasiștii tot rasiști vor rămâne, cei care nu sunt rasiști la fel. Ba chiar, cu cât e împinsă povestea asta în state că albii ar trebui să se simtă vinovați pentru culoarea pielii lor, mă aștept ca numărul rasiștilor să crească. 

Există o soluție la toate astea. E incredibil de simplă, dar dacă o propun iar, o să fiu iar acuzat de faptul că sunt barbar și că nu, Sebi, nu poți omorî oameni în piața publică. Bine, mă, nu îi omorâți, dar măcar faceți ceva ca să îi trageți la răspundere și când nu le-ar conveni asta și nu s-ar folosi de asta.

Al doilea scandal va avea articolul lui propriu, posibil înainte de sâmbăta viitoare, pentru că e ceva mult mai important pentru noi ca nație și ceva ce trebuie neapărat discutat. Până atunci, dacă te revolți la ceva, fă să fie ideea ta, nu a unor retardați care te folosesc pe post de carne de tun.

Saturday, June 6, 2020

Căpșune, pepeni, master, licență, doctorat, fff dulci

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. De asemenea, nu sunt responsabil pentru acțiunile nimănui, indiferent dacă citește sau nu acest articol.

M-a trăznit o realizare în timp ce citeam o carte acum câteva zile (review/listă de recomandări probabil soon), cum că încă din primul articol am început să mă iau de sistemul educațional din țară, dar niciodată până acum nu am explicat de ce. Gen, am tot zis că doar retardații consideră că ai nevoie de diplomă ca să fii cineva, am început toată debandada asta batându-mi pula de un frustrat și ca el mai există sute, dar nu am intrat vreodată în detalii despre de ce consider asta, și am realizat că nu e chiar imediat evident. Adică, pula mea, aș putea pur și simplu să arăt cu degetul la Ponta sau Dăncilă sau oricare alt analfabet cu studii superioare și să zic uite, dar nu cred că ar explica chiar cât de nasoală e situația. Și asta zice ceva.

Deci hai să intrăm. În detalii, nu mai fiți porci.

Un motiv pentru care nu ar fi recomandat să crezi că dacă faci o facultate atestă că ai studii superioare, elaborat de la ce am zis mai sus, e faptul că orice analfabet poate lua o diplomă. Căcat, am zis că nu mai sunt delicat. Ok, uite. Orice tâmpit poate da banii de la mami și tati pe niște facultăți private, poate da niște simulări de cum ar trebui să fie examenele și poate trăi după toată viața cu impresia că i se cuvine orice altceva decât un șut în gură când se etalează cu bucata aia de hârtie de parcă i-ar dovedi superioritatea în absolut orice fel. 

Și la rahatul ăsta s-a ajuns din vina tuturor, nu doar din a profilor sau a studenților. Pe lângă faptul că niște tocilari fără vreo treabă cu pedagogia sau mentoratul logic că ar considera că e comod să stea pe niște 8000 de lei doar pentru a recicla aceeași materie, facultății îi convine să profite de renumele pe care îl are ca să mențină materii în programă doar pentru interesul tocilarilor respectivi, fără a mai lua în seamă că materiile per se sunt absolut inutile pe piața muncii, știi tu, unde ar trebui să garanteze un loc fiecărui student care îi calcă pragul și se ține de treabă. Ai intrat la taxă? Și mai tare, le dai bani grei în plus pe lângă nervi, timp și spațiu cerebral ca să primești la schimb doar un căcat de carton fără de care nu poți avansa la un anumit post, deși nu înseamnă decât că ești dispus să dezvolți un ușor sindrom Stockholm. Staaai, corporațiilor asta le convine. Nu contează, are sens. 

Acum serios, așa pare să fie sistemul. Și nu mă înțelege greșit, dacă ți-ai găsit pasiunea și ai nevoie de facultatea aia să ți-o îndeplinești sau ca să afli mai multe din domeniul respectiv pentru că ești convins/ă că asta trebuie să faci, kudos și godspeed, nu îți urez decât spor și baftă. Dar scriu asta pentru cei mult mai mulți care fac sau au făcut o facultate de gura lumii sau a părinților, că fără diplomă nu faci nimic, copile, ajungi gunoier. Știi tu, ceva din munca de jos, ceva ce fac doar proștii ăia. De parcă nu ar exista gunoier sau vânzător cu diplomă de facultate. Cei 66% care nu ajung să lucreze în domeniu nici la 5 ani după terminarea facultății, și la care angajatorii oricum spun că nu pun mare preț pe diplomă, ci pe competențele obținute la locul de muncă. 

Logic că, geniu cum sunt, am găsit cauza tuturor comportamentelor ăstora, în afară de faptul că au fost făcute să pună banul și ierarhia pe primul loc și deci au devenit incredibil de ușor coruptibile. 

Lumea încă le tratează ca acum 100-200 de ani, deși nu mai oferă nimic din beneficiile de acum 100-200 de ani. Stai puțin, să elaborez.

În periaoda aia, îți trebuia mare creier să ajungi să îi urmezi cursurile, pe care le puteai urma doar acolo, și la finalul cărora primeai o diplomă care îți garanta un trai comfortabil, un prestigiu imposibil de egalat și faptul că lucrai în continuare la îmbunățirea omenirii în domeniul pe care ți l-ai ales. Parcă pare identic cu piedestalul pe care sunt puse în ziua de azi, nu?

Deși azi intră și termină orice prost, examenele pot fi cumpărate, poți fi prins la examenul decanului cu casca în ureche și să nu ți se întâmple nimic (salut Electronică), poți lipsi un semestru întreg și o sesiune și tot să ai o modalitate garantată de a trece anul (salut sistem de credite, also eu), poți plăti sau găsi gratis niște cursuri online care îți oferă abilități infinit mai folositoare pe piața muncii, și după ce iei diploma aia, dacă nu ai pile sau un noroc incredibil e foarte puțin probabil să lucrezi în domeniul ales, ca să nu mai zicem că nu ești pregătit aproape deloc din punct de vedere practic pentru el și tot ce reușești să înveți de la 0 la locul de muncă găsit o să folosești. Ca să nu mai spunem că majoritatea profilor se mulțumesc să te trateze ca și cum ai avea un tupeu incredibil să fii acolo, chiar dacă îți vezi de treaba ta, pe simplul motiv că sunt ei frustrați în ziua aia. Ca în toate zilele, că doar un frustrat imbecil ar profita de puterea pe care i-o conferă postul de profesor ca să își verse nervii pe niște studenți care, în marea lor majoritate, sunt forțați să fie acolo din cauza unui sistem infect propagat tot de confortul în care profii cu materii irelevante stau de atâția ani. 

Deci, de ce pula mea ruptura asta de realitate, de ce mascarada asta de academie și intelectualism care a ajuns să fie egală în importanță cu o diplomă de bac?

Răspunsul e foarte simplu. Ai tăi. Și ai mei, și 99% din părinții din ziua de azi. Și ca de obicei în cazuri de genul ăsta, nu e vina lor, dar e responsabilitatea ta.

Pe vremea comunismului și după, până foarte recent, ce ziceau ei era adevărat. Dacă nu te chinuiai să faci o facultate, societatea și piața muncii te trata ca pe un nimeni, și asta, pe lângă banii de care am zis mai sus, au devalorizat studiile superioare în așa hal încât le-au transformat ca regulă nescrisă într-o extensie de facto a liceului dacă voiai chiar să faci ceva. Deci cu asta nu e vina lor.

Acum logic că mă vei întreba de ce e responsabilitatea ta. De ce ar trebui să faci tu ceva în legătură cu asta și să nu urmărești pur și simplu sistemul ăsta, că așa ți-ai ține capul jos și ți-ai vedea interesul. Și răspunsul la asta tot foarte simplu e. 

Pentru că nu cred că ești sclav. Din nou numește-mă idealist, dar, dacă cei de peste 40 de ani nu își mai pot schimba opiniile despre viață și sistem, tu nu doar că poți, dar poți schimba și sistemul per se, să fie ca în afară, ce facultăți bune au. Ține de tine și doar de tine șă boicotezi sistemul ăsta nenorocit sau, dacă nu, să urli măcar la nenorociții ăștia până realizează, ca în toate, că fără noi, ăștia, ei nu sunt nimic. Deci, oricând vrei să te apuci măcar de urlat, urlă la mine mai întâi și ne vedem să le spargem toți timpanele. 

Aduc eu megafoane.